„Seasons” o gamă irezistibilă de parfumuri pentru bărbați

23.11.2017

Timpul este o formă de manifestare a duratei, cum ne-o închipuim noi.  Diverse concepții despre timp  au și ceva în comun, și anume  clipa când se schimbă  starea, căci dacă nimic nu se schimbă, nici timpul nu se face simțit.  Modificările și schimbările nu se sfârșesc nici o dată. În fiecare zi ne redescoperim din nou,  și decidem încotro mergem. Noi ne dorim, ca Dvs. în fiecare dimineață   să admirați soarele și să fiți gata pentru schimbare. Iată de ce colecția  dată este  plină de lumină interioară și căldură, iar culorile ba se îngroașă, formând umbre, ba strălucesc în numeroase nuanțe. Lumina umple spațiul,  gonește sau, din contra - încetinește, percepția se joacă cu imaginația, iar metamorfozele aromelor  transmit tendința spre noi înălțimi.  

a

Eau de Parfum SEASONS Indian Summer

a

“În toiul iernii eu am înțeles, în sfârșit, că  aici, în mine, doarme invincibila vară ” – Albert Camus

a

Notele de sus: prună, mușchi de stejar, măr, lămâi,busuioc, cimbrișor
Note de mijloc: cuișoare, scorțișoară 
Note de bază:  sandal, cedru alb, vanilie   

Parfumul nu poate fi numit primitiv sau anost   – el își are propriul caracter, unic, perceptibil, cald, nativ și lesne de recunoscut.  Caracterul unui bărbat veritabil, care are ca bază ambiția, încrederea în sine, adevărata forță de neînvins, gata   să erupă în caz de necesitate. 

a

Cea mai evidentă trăsătură    – folosirea accentelor de contrast ale gamei clasice lemnoase și a nuanțelor moderne condimentate. Compoziția aromei uimește prin profunzime și  temei.  Merită toată aprecierea persistența și intensitatea parfumului   – mulți bărbați au menționat, că trena plăcută i-a însoțit timp de zece ore.  Aroma începe cu prospețimea citricelor pe pat de lămâi și bergamot, cu note de prună și măr verde cu puritatea lor tonifiantă și răcoarea de iarbă verde  a aromei de busuioc și cimbrișor.  Cetina de cedru și mușchiul de stejar  încununează  vârful, amintind de aroma întinderilor scandinave. În inima sobră, dar foarte bogată, răsună accente uimitoare de lemn, cuișoare și scorțișoară. Încheie compoziția trena de sandal, cedru alb și vanilie.   

a


Eau de Parfum 
SEASONS Mandarin Oriental

a

“Fii fericit în clipa de față. Această clipă și este viața ta.” ― Omar Khayyam

Notele de sus: mintă, fructul pasiunii, busuioc
Note de mijloc: frunze de mușcată, floare de portocal,
mandarin, scorțișoară, nucșoară.
Note de bază: vetiver, vanilie, sandal  

aa

Eau de Parfum SEASONS Savage Garden 

a

“O mică grădină pentru plimbări și întregul infinit pentru vise. Puține flori pe pământ și toate stelele pe cer ― Victor Hugo

Notele de sus: bergamot, ghimber 
Note de mijloc: iris, tutun,vetiver, piper 
Note de bază: ambră, tămâie

Aroma se bazează pe armonia și echilibrul firesc al notelor  de pământ și aer, iar secretul ei  constă în îmbinarea unică a elementelor naturale. Parfumul prospețimea vântului  din stepele sălbatice, umezeala pădurilor și aromele călătoriilor îndepărtate. Este potrivit și pe timp de zi, dar și pentru serile romantice.  Persistență perfectă,    compoziție irepetabilă și design exterior stilat  - toate îi vor plăcea unui gentleman modern. 

a

Savage Garden aparține familiilor ”lemnoase” și ”condimentate”. Notele de sus denotă clar tandemul bergamot-ghimbir. Cu trecerea spre nota de mijloc, aroma deschide  mirosul cald  de iriși și îmbinarea dintre inflorescența tutunului cu vetiver și piper amărui. Notele trenei  aduc adieri lemnoase de ambră și tămâie.   

« Înapoi
© Developed by CommerceLab