Termeni și condiții

Termeni și condiții

  1. PREVEDERI GENERALE

Prezentul Regulament reglementează condițiile generale și cerințele față de prelucrarea datelor cu caracter personal al clienților/consumatorilor  SA „Viorica-Cosmetic” de către secția secția reclamă și PR.

La baza prezentului  Regulament stau prevederile Legii nr. 133 din 8 iulie 2011 „Privind protecţia datelor cu caracter personal”, „Cerinţele faţă de asigurarea securităţii datelor cu caracter personal la prelucrarea acestora în cadrul sistemelor informaţionale de date cu caracter personal”, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1123 din 14 decembrie 2010, Legea privind comerțul eelctronic nr. 284 din 22.07.2004 și Legea privind protecția consumatorilor, HG Nr. 1465 cu privire la aprobarea Regulilor de înlocuire a produselor nealimentare şi a termenelor de garanţie din 18.12.2003.

Prezentul document (împreună cu toate documentele menționate în acesta) stabilește termenii și condițiile care guvernează utilizarea  sitului web www.viorica.md (în continuare „viorica.md”/„Site-ul”) și plasarea de comenzi de produse prin intermediul acestui Site (denumiți în continuare „Termenii”).

Orice produs sau serviciu oferite prin acest Site se adresează persoanelor fizice care le pot achiziționa/ accesa în folos propriu fără scop de revânzare, numite în continuare “Client”/ “Clienți”. Viorica -Cosmetic nu are nici o obligație sau răspundere rezultată ca urmare a revânzărilor succesive de produse și/sau servicii realizate de Clienți.

Termenii și Politica noastră de confidențialitate (denumite în continuare în mod colectiv „Politicile de protecție a datelor”) necesită a fi citite înainte de a utiliza Site-ul și de plasarea comenzii prin intermediul acestuia. Prin accesarea și utilizarea acestui Site și/sau plasarea unei comenzi prin intermediul acestuia, se consideră recunoașterea în mod expres caracterul obligatoriu al Termenilor și al Politicilor privind protecția datelor și asumarea angajamentului de a respecta acești Termeni, precum și Politicile privind protecția datelor.

Dacă nu se acceptă în mod integral Termenii și Politicile de protecție a datelor, nu utilizați acest Site. Compania își rezervă dreptul de a revizui acești Termeni fără notificare prealabilă. Termenii specificați pe viorica.md se vor aplica în momentul plasării comenzii.

Orice întrebare referitoare la Termenii sau la Politicile de protecție a datelor poate fi adresată oricând la adresa onlinemagazin@viorica.md. Contractul (așa cum este definit în continuare) poate fi încheiat, dacă este exprimat acordul expres în acest sens.

Toate termenele prevăzute în prezenta sunt interpretate că sunt exprimate în zile calendaristice. În cazul în care ultima zi a termenului este o zi nelucrătoare, termenul se prelungește în mod corespunzător până în prima zi lucrătoare următoare.

  1. OPERATORUL SITE-ULUI

Operatorul site-ului www.viorica.md este societatea VIORICA-COSMETIC S.A., organizată în baza legii Republicii Moldova, cu sediul în mun. Chișinău, Str. Mesager nr. 1, cod de identificare fiscală 1002600033793, înregistrată la 22.02.1996.

  1. DATELE CLIENTULUI

Informațiile sau datele cu caracter personal pe care le furnizează Clientul vor fi prelucrate în conformitate cu Politicile de protecție a datelor. Prin utilizarea acestui Site și/sau plasarea unei comenzi de produse prin intermediul viorica.md, Clientul își exprimă în mod expres și neechivoc consimțământul privind prelucrarea acestor informații și date și declară că toate informațiile și datele pe care le furnizează sunt veridice și exacte și că a obținut acordul prealabil scris al titularului informațiilor și/sau datelor, în eventualitatea în care informațiile și datele care sunt furnizate prin intermediul Site-ului aparțin unei terțe părți.

Sunt prelucrate următoarele categorii de date cu caracter personal:

  • numele, prenumele;
  • data şi locul naşterii;
  • numărul de telefon mobil;
  • adresa e-mail;
  • numărul de telefon/fax;  
  • adresa (domiciliului/reşedinţei);
  • loc de muncă;
  • date de geolocalizare/trafic
  • semnătura

Datele cu caracter personal ce fac obiectul prezentului Regulament vor fi stocate de către persoana responsabilă din cadrul întreprinderii, astfel încât să permită identificarea persoanelor vizate strict pe durata necesară realizării scopurilor în care datele sunt prelucrate, iar la expirarea termenului respectiv, înregistrările se vor distruge/șterge, în funcție de suportul pe care au fost efectuate. În cazul obligațiilor expres prevăzute de lege acestea pot rămâne la păstrare primind statut de document de arhivă.

Orice utilizare a datelor cu caracter personal în alte scopuri decât cele menționate mai sus este interzisă.

Prelucrarea informațiilor ce conțin date cu caracter personal în sistemul de evidență a magazinului online Viorica se efectuează pe durata desfășurării relațiilor contractuale între SA Viorica-Cosmetic și Client/consultant/cumpărător. La expirarea termenelor menționate mai sus, datele din sistem sunt păstrate în formă arhivată, pe perioada de 6 ani pentru documentele primare care justifică efectuarea operaţiunilor economice, durată conform Indicatorului documentelor-tip şi al termenelor lor de păstrare pentru organele administrației publice, pentru instituţiile, organizaţiile şi întreprinderile Republicii Moldova, aprobat de Serviciul de Stat de Arhivă nr. 57 din 27.07.2016.

  1. UTILIZAREA SITE-ULUI

Prin utilizarea acestui Site și/sau plasarea oricărei comenzi de produse prin intermediul acestuia, Clientul se obligă:

• Să folosească acest Site exclusiv pentru a transmite întrebări legitime sau a efectua comenzi legitime.

• Să nu efectueze nici o comandă falsă sau frauduloasă. În cazul în care există motive întemeiate pentru a considera că a fost efectuată o astfel de comandă, Compania își rezervă dreptul să anuleze comanda și să informeze în mod corespunzător autoritățile competente.

• Să furnizeze o adresă de e-mail, o adresă poștală și/sau alte date de contact corecte și exacte. În egală măsură, Clientul își exprimă consimțământul ca Compania să utilizeze aceste informații pentru a contacta Clientul în eventualitatea unei astfel de necesitaăți (a se vedea Politica de confidențialitate).

Dacă nu sunt furnizate toate informațiile de care este nevoie, există posibilitatea ca comanda să nu fie finalizată.

Prin plasarea unei comenzi prin intermediul Site-ului, Clientul declară că are peste 16 ani și că are capacitatea legală de a încheia contracte ferme.

Contul de Client

Fiecare Client are posibilitatea de a-și crea un Cont de Client pe platforma viorica.md,urmând a deveni membru viorica.md și a beneficia de toate avantajele înregistrării contului.

Clientul este singurul răspunzător pentru menținerea confidențialității și a securității contului. De asemenea, Clientul este singurul răspunzător pentru toate activitățile care se desfășoară prin intermediul sau în legătură cu contul și acceptă să notifice imediat Viorica-Cosmetic cu privire la orice utilizare neautorizată a contului sau orice altă încălcare a securității. Viorica-Cosmetic SA nu va răspunde pentru daunele ce rezultă din utilizarea neautorizată a contului.

În cazul campaniilor dedicate membrilor viorica.md care implică trimiterea de mini mostre sau materiale de promovare, acestea se vor trimite doar Clienților care au domiciliul în Republica Moldova.

Fraudă

Tentativele de acces neautorizat la Site incluzând dar nelimitându-se la orice încercare de a accesa datele personale ale altui Client, de a modifica conținutul site-ului viorica.md sau de a afecta performanțele serverului pe care acesta rulează vor fi considerate tentative de fraudare a site-ului viorica.md și vor fi raportate autorităților competente, punând în mișcare cercetarea penală împotriva aceluia sau acelora care a(u) încercat acest fapt.

Comunicare

Vor fi excluse din site sau ignorate păreri sau adresări ce conțin injurii sau un limbaj neadecvat.

Prin utilizarea formularului de contact sau al serviciului prezent pe site, Clientul permite Viorica-Cosmetic să îl contacteze prin orice mijloc disponibil incluzând și mijloace electronice.

Completarea parțială sau integrală a formularului de contact și trimiterea acestuia nu reprezintă în nici un fel un angajament din partea Viorica-Cosmetic de a contacta Clientul.

Cookies

Site-ul viorica.md utilizează cookies proprii și cookie-uri instalate de terțe părți, precum Google, pentru a oferi cea mai bună experiență posibilă pe site. Cookie-urile utilizate pe prezentul Site oferă un feedback valoros și susțin îmbunătățirea experienței online.

Un “Internet Cookie” este un fișier de mici dimensiuni, format din litere și numere, care va fi stocat pe computerul, terminalul mobil sau alte echipamente ale unui utilizator de pe care se accesează Internetul. Acesta nu este un virus și nu solicită informații cu caracter personal pentru a putea fi utilizate.

Cookie-urile asigură user-ului o experiență plăcută de navigare și susțin eforturile multor website-uri pentru a oferi servicii confortabile utilizatorilor, deoarece acestea stochează informații importante care îmbunătățesc experiența de navigare pe Internet (ex: setările limbii în care se dorește accesarea unui site; păstrarea unui user logat; securitatea online banking; păstrarea produselor în coșul de cumpărături etc.)

Unele browsere oferă posibilitatea de a controla cookie-urile, în sensul dezactivării lor. Trebuie însă să se țină cont de faptul că dezactivarea cookie-urilor ar putea duce totodată la scăderea calității vizitelor pe site-ul viorica.md.

Vedeți detalii în Politica de confidențialitate.

  • COMANDA

Comanda se face prin sistemul nostru de comenzi, prin completarea formularului de comandă sau telefonic la numărul de telefon specificat în Site. Toate comenzile sunt supuse acceptării de către noi, iar noi vom confirma acceptarea trimițând-vă un e-mail de confirmare a expedierii produsului („Confirmarea de expediere”). Prin finalizarea comenzii Clientul consimte că toate datele furnizate de acesta, necesare procesului de cumpărare, sunt corecte, complete și adevărate la data plasării comenzii.

În cazul în care un Client își modifică datele personale, folosind formularele disponibile pe Site, toate contractele în derulare existente la acel moment, își păstrează datele definite/acceptate de către Client înainte de momentul modificării.

Toate comenzile de produse depind de disponibilitatea produselor respective în stoc. În acest sens, în eventualitatea în care apar dificultăți de aprovizionare sau dacă produsele nu se mai află în stoc, Compania își rezervă dreptul de a informa Clientul cu privire la produse înlocuitoare de calitate și valoare egale sau superioare, care pot fi comandate. Dacă nu se dorește comanda produselor alternatic sugerate, și dacă plata aferentă produselor comandate a fost recepționată, Compania va rambursa integral orice sume de bani care au fost plătite.

Viorica-Cosmetic își rezervă dreptul de a refuza acceptarea totală sau parțială a unei comenzi efectuată de către Client, fără nicio obligație ulterioară a vreunei părți față de cealaltă sau fără ca vreo parte să poată să pretindă celeilalte daune-interese, în următoarele cazuri:

a. Produsele nu exista în stoc;

b. Plata nu este finalizată;

c. Datele furnizate de către Client pe Site sunt incomplete sau incorecte;

d. Activitatea Clientului pe Site poate și/sau produce daune de orice natură Viorica-Cosmetic și/sau partenerilor acestuia;

e. Există una sau mai multe comenzi confirmate și neridicate.

Ne rezervăm dreptul de a elimina orice produs de pe acest Site în orice moment, în mod discreționar și/sau de a elimina sau modifica orice material sau informații de pe acest Site. Cu toate că Compania depune toate eforturile pentru a prelucra întotdeauna toate comenzile plasate, pot exista circumstanțe excepționale care să oblige refuzarea prelucrării unei comenzi după trimiterea mesajului de Confirmare a comenzii și își rezervă dreptul de a proceda astfel în orice moment. Compania nu va purta nici o răspundere față de Client sau orice parte terță pentru eliminarea oricărui produs de pe acest Site, pentru eliminarea sau modificarea oricărui material sau conținut de pe acest Site sau pentru neprelucrarea unei comenzi după ce a fost trimis mesajul de Confirmare a comenzii.

Viorica-Cosmetic va anunța Clientul despre indisponibilitatea unui produs comandat, Clientul având posibilitatea de a accepta sau de a refuza comanda parțială. Pentru informații legate de comandă poate fi apelat numărul de telefon 022 836 238, de luni până vineri, între orele 8-16, sau se poate trimite un email la adresa onlinemagazin@viorica.md.

Comenzile plasate de luni până vineri vor fi prelucrate în 24 de ore de la plasarea acestora, iar comenzile plasate în zilele de sâmbătă și duminică vor fi prelucrate în fiecare zi de luni. În situația în care aceste date se modifică, noile termene vor fi anunțate atât pe Site cât și în comunicarea electronică.

  • ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI

Informațiile prevăzute în Termeni și datele cuprinse în acest Site nu constituie o ofertă de vânzare, ci o invitație la ofertă. Nu va exista niciun contract între Client și Viorica-Cosmetic în legătură cu niciun produs până în momentul în care comanda este acceptată în mod expres de către Companie. Dacă oferta nu va fi acceptată, iar din contul Clientului au fost deja retrase fonduri, acestea vor fi rambursate integral.

Contractul privind cumpărarea unui produs („Contractul”) se încheie numai în momentul transmiterii Confirmării de expediere.

  • PREŢUL PRODUSELOR

Prețul fiecărui produs va fi cel stipulat pe Site-ul Companiei, cu excepția cazului în care există o eroare evidentă. Compania își asumă obligația să indice corect prețurile pe Site, însă sunt admise erori. Dacă este descoperită o eroare de preț la oricare produs(e) din comandă Clientului, acesta va fi informat cât mai curând posibil și îi va fi oferită opțiunea de a reconfirma comanda la prețul corect sau de a o anula. Dacă Clientul nu poate fi contactat din motive neimputabile Companiei, comanda va fi considerată anulată și, dacă produsul (produsele) este deja achitat, plata va fi rambursată integral.

Compania nu are nici o obligație de a vinde vreun produs la un preț inferior incorect (chiar și în situația în care Clientul a primit Confirmarea de expediere), dacă eroarea de preț este evidentă, inconfundabilă și ar fi putut fi identificată în mod rezonabil de Client ca fiind o eroare.

Prețurile afișate pe Site includ TVA, dar nu includ costurile de livrare, care se vor adăuga la suma totală restantă, așa cum se specifică în secțiunea ”Cum cumpăr? – Care sunt costurile de transport?”

Prețurile pot fi revizuite în orice moment, fără nicio comunicare prealabilă, însă (cu excepțiile menționate mai sus), nicio schimbare potențială nu va afecta vreo comandă pentru care, anterior modificării prețurilor, a fost trimisă deja o Confirmare a comenzii.

În magazinul online sunt oferite diferite tipuri de reduceri. Orice cod de reducere poate fi utilizat o singură dată, cu excepția cazului în care este prevăzut altfel în mod explicit. Promoțiile și reducerile nu se pot cumula cu alte promoții și reduceri existente în magazinele Viorica Cosmetic.

  • PLATA PRODUSELOR

După ce Clientul a selectat toate produsele pe care dorește să le cumpere prin adăugarea lor în coșul de cumpărături, următorul pas este de a parcurge procesul de finalizare a comenzii și de a efectua plata. Pentru a face acest lucru, Clientul trebuie să urmeze pașii din procesul de cumpărare, completând sau verificând informațiile solicitate la fiecare pas. Mai mult decât atât, pe toată durata procesului de cumpărare, înainte de a efectua plata, Clientul poate modifica datele comenzii. De asemenea, dacă Clientul este un membru înregistrat, va fi disponibil un istoric al tuturor comenzilor plasate de acesta, în secțiunea „Contul meu”.

Modalitățile de plată sunt:

a. Ramburs prin Curier

b. Online

Plata se realizează în condiții de siguranță deplină, fără a se percepe nici un fel de comision. Datele de card sunt procesate prin procesatorul de plăți VictoriaBank, iar viorica.md nu solicită și nu stochează nici un fel de detalii referitoare la cardul Clienților. Pentru finalizarea corectă a tranzacției, trebuie să fie furnizat codul cardului (toate cifrele din cele patru grupe de pe fața cardului), data de expirare și ultimele trei cifre de pe spatele cardului inscripționate pe banda de semnătură (în funcție de tipul de card, acestea pot lipsi).

Cardurile de credit sunt supuse unor verificări de validare și autorizare de către instituția emitentă. În cazul în care Compania nu primește autorizarea necesară, aceasta nu își asumă răspunderea pentru întârzierea livrării produselor comandate sau, după caz, nelivrarea acestora și nu va mai putea încheia Contractul cu potențialul Client.

Secure Socket Layer (SSL)

Site-ul viorica.md folosește criptare SSL pe toate paginile web unde se realizează plățile. Pentru a putea face cumpărături prin aceste servicii, trebuie să fie utilizat un browser care permite SSL, precum Firefox, Safari, Google Chrome, Opera, Internet Explorer sau altele compatibile, pentru a putea proteja confidențialitatea datelor personale ale Clientului.

3D Secure

3D-Secure este un sistem antifraudă dezvoltat de Visa și Mastercard. Folosirea acestui sistem permite creșterea securității tranzacțiilor online. În caz de pierdere sau furt, cardul înrolat la 3D Secure, nu poate fi folosit de terțe persoane pentru cumpărături online.

Procesul de autentificare nu necesită instalarea vreunei aplicații speciale și nici nu îngreunează navigarea pe internet.

  1. LIVRARE

Sub rezerva dispozițiilor din Articolul 5 de mai sus privind disponibilitatea produselor, cu excepția cazurilor în care există circumstanțe extraordinare, Compania va depune toate eforturile pentru a finaliza comanda cu produsul (produsele) enumerat(e) în Confirmarea de comandă până la data specificată în Confirmarea de expediere menționată sau, dacă data de livrare estimată nu este specificată, în termenul estimat indicat la selectarea metodei de livrare și, în orice caz, în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la data Confirmării de expediere.

Cu toate acestea, pot apărea întârzieri din motive cum ar fi apariția unor circumstanțe neprevăzute sau zona de livrare.

Dacă, din motive obiective, Compania nu poate respecta data de livrare, Clientul va fi informat cu privire la această situație și îi va fi oferită opțiunea de a menține comanda cu o nouă dată de livrare sau de a anula comanda cu rambursarea integrală a sumei plătite. Se aduce la cunoștință că Compania nu luvrează în zilele de duminică.

În sensul prezenților Termeni, se consideră că „livrarea” a avut loc sau se consideră că a fost „livrată” comanda atunci când Clientul sau o parte terță desemnată de Client intră în posesia fizică a produselor, lucru demonstrat de semnătura de primire a comenzii la adresa de livrare convenită.

În cazul în care comanda de produse nu ajunge la Client în timpul de livrare estimat, acesta poate să contacteze Compania la numărul de telefon 022 836 238 sau adresa de e-mail: onlinemagazin@viorica.md.

În cazul livrării prin curier, în situația în care Clientul nu este găsit la adresa menționată în intervalul orar stabilit de comun acord, curierul va reveni încă o dată după ce reușește să ia contact cu acesta, iar dacă a doua livrare eșuiază comanda va fi anulată și produsul returnat la sediul Viorica-Cosmetic SA, Clientul urmând să suporte costurile unei noi livrări, indiferent de valoarea produselor comandate. În acest caz, adresa de livrare a coletului se va confirma împreună cu un consilier de clienți Viorica-Cosmetic SA, telefonic sau prin e-mail.

În cazul în care coletele prezintă urme de deteriorare (pachet rupt, desfăcut etc.) Compania recomandă Clentului să refuze ridicarea coletului și să comunice acest lucru la adresa de e-mail onlinemagazin@viorica.md.

După deschiderea coletului, în cazul în care acesta conține produse deteriorate, sau acestea nu corespund cu produsele facturate se recomandă contactarea Companiei în 24 de ore de la primirea coletului la adresa de email onlinemagazin@viorica.md cu o poză atașată cu produsele sau coletul.

Viorica – Cosmetic SA nu este responsabilă pentru defectele produselor survenite în urma manevrării sau transportului de către curier.

În cazul în care termenele de livrare și/sau inițializare a comenzii nu pot fi respectate, Viorica-Cosmetic SA va anunța Clientul cu privire la aceste aspecte și cu privire la termenul estimat de finalizare a livrării, fără ca vreo parte sa poată să pretindă celeilalte daune-interese indiferent de situația care a generat întârzierea.

Livrarea produselor se poate face doar în Republica Moldova.

Metode de livrare

  1. Curier
  2. Poșta Moldovei

Curierul va încerca livrarea la adresa de livrare menționată în pagina de finalizare a comenzii. În cazul în care nu se reușește livrarea, coletul se va returna la sediul Viorica-Cosmetic și comanda va fi anulată, clientul urmând să suporte costurile unei noi livrări, indiferent de valoarea produselor comandate.

  • TRANSFERUL RISCULUI ŞI AL DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA PRODUSELOR

Toate riscurile legate de produse (inclusiv pierdere și deteriorare) vor reveni Clientului din momentul livrării, atunci când Clientul sau când o parte terță desemnată de către Client, alta decât curierul, intră în posesia fizică a produselor.

Dreptul de proprietate asupra produselor se va transfera Clientului numai după ce se efectuiază plata integrală a tuturor sumelor datorate pentru produse, inclusiv a costurilor de livrare, sau la livrare (așa cum este definită în Articolul 9 de mai sus), dacă aceasta are loc la o dată ulterioară. Dreptul legal de proprietate asupra produselor va reveni instantaneu Viorica -Cosmetic SA dacă orice astfel de plată este rambursată Clientului.

  • POLITICA PRIVIND RETURNAREA PRODUSELOR

HG Nr. 1465 din 08-12-2003 cu privire la aprobarea Regulilor de înlocuire a produselor nealimentare şi a termenelor de garanţie anexa 2, prevede că Articole de parfumerie şi cosmetică de calitate adecvată nu pot fi Înlocuite cu produse similare.

Remedierea gratuită a deficienţelor apărute la produs, înlocuirea gratuită sau restituirea contravalorii produsului, în cadrul termenului de garanţie sau termenului de valabilitate, deficienţe care nu sînt imputabile consumatorului, se face necondiţionat într-un termen de cel mult 14 zile calendaristice de la data înaintării reclamaţiei de către consumator.

În cazul produselor cosmetice necorespunzătoare cerinţelor prescrise sau declarate, la cererea şi opţiunea consumatorului, produsele se înlocueisc sau se restituie contravaloarea acestora.

Se restituie contravaloarea produsului vîndut imediat după constatarea imposibilităţii folosirii acestuia, dacă deficienţa nu este imputabilă consumatorului şi dacă consumatorul a refuzat remedierea sau înlocuirea produsului.

La restituirea contravalorii produsului se va lua în calcul preţul produsului la data examinării reclamaţiei – în cazul în care preţul lui s-a majorat, şi preţul la data procurării – în cazul în care preţul lui s-a micşorat. Reducerea preţului la produsul necorespunzător se face la înţelegerea părţilor.

  • GESTIONAREA RECLAMAŢIILOR. GARANȚIA

În cazul unor reacții adverse/neplăcute ca efect al utilizării produselor, Clientul e rugat să anunțe Departamentul de Control al Calității al companiei Viorica-Cosmetic SA, descriind în detaliu problema, pentru o evaluare cât mai corectă și relevantă din partea specialiștilor. Pentru aceasta este indicat să fie trimis un email la adresa onlinemagazin@viorica.md.

Garanția legală de conformitate

Condițiile de garanție sunt în conformitate cu Legea XXX privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora și Legea privind protecția consumatorilor.

În cazul lipsei conformității, este necesară prezentarea produsului neconform în ambalajul original, împreună cu accesoriile aferente precum și dovada achiziției acestuia. În cazul în care produsele ajung neînsoțite de aceste documente, produsele pot fi returnate solicitantului/expeditorului fără a i se soluționa garanția.

  • PROPRIETATE INTELECTUALA ȘI COPYRIGHT

Acest site este protejat prin drepturile de autor.

Tot conținutul site-ului www.viorica.md, inclusiv textele, imaginile, elementele grafice, fișierele audio şi video, mărcile de înregistrare, mărcile de servicii, desenele și modelele industriale, denumirile comerciale sunt proprietatea exclusivă a Viorica-Cosmetic SA și nu pot fi reproduse, modificate, transmise, refolosite, însușite, utilizate, sau folosite în mod public sau cu scopuri comerciale, fără a se obține în prealabil acordul scris al Viorica-Cosmetic SA. Viorica-Cosmetic SA este singura entitate abilitată să utilizeze drepturile de proprietate intelectuală și industrială și drepturile de publicitate aferente acestora, aceasta neacordând nicio licență, niciun alt drept decât acela de a consulta Site-ul.

Orice reproducere sau reprezentare, integrală sau parțială, a site-ului sau a oricăruia dintre elementele care îl compun, indiferent pe ce suport și indiferent sub ce formă, în alte scopuri, în special comerciale, este interzisă în mod expres.

Orice cerere de autorizare trebuie trimisă la următoarea adresă: Viorica-Cosmetic SA – mun. Chișinău, str. Mesager nr.1. Orice utilizare neautorizată, încălcare a drepturilor de autor sau a altor drepturi de protecție a proprietății intelectuale și industriale poate genera intentarea unor acțiuni civile sau penale.

  • CESIONAREA ŞI SUBCONTRACTAREA

Contractul încheiat între Viorica-Cosmetic și Client are un caracter obligatoriu pentru fiecare dintre părți.

Clientul nu poate transfera, cesiona, greva sau înstrăina în niciun alt mod un Contract sau oricare dintre drepturile sau obligațiile sale care decurg din acesta, fără a obține în prealabil acordul Viorica-Cosmetic scris.

Viorica-Cosmetic SA poate transfera, cesiona și/sau subcontracta sau înstrăina în orice alt mod un Contract sau oricare dintre drepturile sau obligațiile sale care decurg din acesta, în orice moment și pe toată durata Contractului. Pentru evitarea oricărei ambiguități, orice astfel de transfer, cesionare, grevare sau altă înstrăinare nu va afecta drepturile legale ale Clientului în calitate de consumator și nu va anula, reduce sau limita în niciun alt mod orice garanție care a fost acordată Clientului, în mod expres sau implicit.

  • NOTIFICĂRI

Viorica-Cosmetic SA poate trimite notificări referitoare la activitatea companiei și a Site-ului viorica.md pe adresa de e-mail înscrisă în formularul de abonare la notificări, sau prin alt mijloc de comunicare. Primirea notificărilor presupune selectarea opțiunii corespunzătoare prin completarea unui formular de către Client prin intermediul Site-ului viorica.md sau prin intermediul unei pagini de campanie a societății Viorica-Cosmetic, precum și acceptarea necondiționată a Termenilor, în cazul în care Clientul nu și-a exprimat deja acest acord.

Datele preluate de la Client în scopul expedierii notificărilor pot și vor fi folosite de către Viorica-Cosmetic SA în limitele Politicii de confidențialitate.

Renunțarea la primirea notificărilor de către Client se poate face în orice moment prin următoarele metode:

  1. Folosind legătura special destinată din cadrul newsletterelor.
  2. Prin contactarea Viorica -Cosmetic SA, conform cu informațiile de contactare, fără nici o obligație ulterioară a vreunei părți față de cealaltă sau fără ca vreo parte să poată să pretindă celeilalte daune-interese.

Renunțarea la primirea notificărilor nu implică renunțarea la acceptul dat pentru Termeni.

Viorica-Cosmetic SA își rezervă dreptul de a selecționa persoanele cărora va trimite notificări, cât și dreptul de a elimina din baza sa de date orice Client care și-a exprimat anterior consimțământul de a primi notificări, fără nici un angajament ulterior din partea Viorica-Cosmetic sau a vreunei notificări prealabile a acestuia.

Viorica-Cosmetic SA nu va include în notificările transmise Clientului nici un alt fel de material publicitar sub forma de conținut care să facă referire la vreun terț care nu este partener al Viorica-Cosmetic la momentul expedierii buletinului.

  • LITIGII

Orice raport stabilit prin achiziționarea de produse sau servicii prin intermediul Site-ului este reglementat și interpretat în concordanță cu legislația Republicii Moldova, iar Clientul acceptă să se supună jurisdicției exclusive a instanțelor competente din Republica Moldova.

Orice conflict între Viorica-Cosmetic și altă parte este supus unei soluționări pe cale amiabilă. În cazul în care nu se ajunge la un numitor comun prin această metodă, competența revine instanțelor de judecată din Republica Moldova.

  • ÎNCETARE

Viorica-Cosmetic își rezervă dreptul de a înceta activitatea Site-ului fără vreo notificare prealabilă.

  • ALTE CLAUZE

Acești Termeni și orice document la care se face trimitere în mod expres constituie acordul integral dintre Client şi Viorica-Cosmetic în ceea ce privește obiectul oricărui Contract și înlocuiește orice alt acord, orice altă înțelegere sau orice alt aranjament anterior verbal sau scris dintre Client și Viorica-Cosmetic.

Viorica-Cosmetic își rezervă dreptul de a putea efectua orice modificări ale acestor prevederi, precum și orice modificări ale Site-ului/structurii acestuia, inclusiv modificări ce ar putea afecta Site-ul și/sau orice conținut fără notificare prealabilă a Clientului.

Viorica-Cosmetic SA nu va putea fi făcut responsabil pentru eventualele erori apărute pe Site din orice cauză, inclusiv din cauza unor modificări, setări, etc., care nu sunt făcute de către administratorul Site-ului.

Newsletter

Primește noutăți despre oferte și promoții