Brandurile și oamenii puternici pot face lucruri minunate ÎMPREUNĂ! De asta ne-am convins și noi, fiind parte a misiunii de sprijinire a prietenilor și oaspeților noștri din Ucraina, alături de Nata Albot, jurnalistă, activistă civică și promotoarea imaginii Moldovei în întreaga lume. 

În aceste vremuri grele, dar cu speranța în suflet, mulți dintre cetățenii ucraineni și-au găsit adăpost aici, în țara noastră, părăsindu-și casele și chiar cei mai apropiați oameni. 

Nu am rămas indiferenți față de destinul acestora și fără a sta pe gânduri ne-am alăturat inițiativei lansate de Nata Albot și echipa Fromtheheart.shop, care au ales calea de ajutor: „i-am susținut pe alții, susținându-i pe ai noștri”

În ultimele zile am oferit au plapume, lenjerie de pat, prosoape și produse de igienă personală la pensiunea «Trei Păstori», «Atelierul Gastronomic «La Tanti Masha» din Slobozia, așteptăm «Hanul lui Hanganu», vom oferi Taberei «F’Estival» din Leordoaia și la familii care găzduiesc refugiați în Mileștii Mici”, menționează Nata în postarea sa.

Colaborarea cu acești oameni frumoși la chip și la suflet ne inspiră să fim în continuare alături de cei care au nevoie de ajutor.

Mulțumesc din suflet companiei Viorica-Cosmetic pentru receptivitate și donația de produse de igienă. A fost tare îmbucurător să-i contactez ca să le solicit produse de vânzare, iar managementul de la Viorica a oferit fără ezitare produsele gratuit, mai adaugă Nata Albot.

Până în prezent, echipa noastră a contribuit cu peste 10 000 de produse de igienă personală de primă necesitate, care au fost donate cetățenilor ucraineni în centrele de cazare din Republica Moldova.

Reamintim că toate organizațiile care găzduiesc refugiați din Ucraina și au nevoie de produse de igienă personală, ne pot apela la numărul de telefon: 068443445.

Împreună pentru PACE!

viorica.md