Cum să alegi corect SPF-ul potrivit pentru tipul tău de piele
on July 18, 2025

Cum să alegi corect SPF-ul potrivit pentru tipul tău de piele

Tenul este expus razelor solare mai mult decât orice altă parte a corpului, motiv pentru care aplicarea unei creme ce oferă factor de protecție împotriva radiațiilor UV este esențială. Utilizarea unui astfel de produs ajută la prevenirea arsurilor solare, dar și la evitarea îmbătrânirii premature a pielii sau a petelor pigmentare. Specialiștii recomandă alegerea unei creme care protejează atât împotriva radiațiilor UVA, cât și a celor UVB, deoarece acestea au efecte diferite asupra pielii. Radiațiile UVA pătrund adânc în piele și favorizează apariția ridurilor, accelerând astfel procesul de îmbătrânire. Pe de altă parte, radiațiile UVB cauzează arsuri și inflamații, fiind responsabile pentru înroșirea pielii. Din acest motiv, este important să se utilizeze un produs cu spectru larg de protecție care să acopere ambele tipuri de radiații.

Cum alegem o cremă potrivită cu protecție solară

Este indicat să se aleagă un produs cu factor de protecție de cel puțin 20/30. Pentru pielea foarte albă sau sensibilă, dermatologii recomandă începerea sezonului cald cu un produs cu factor de protecție 50, iar ulterior, pe măsură ce pielea se adaptează, se poate trece la un factor 30 sau 20.

Crema de protecție solară trebuie aleasă în funcție de tipul de piele, ingrediente și alte caracteristici. Brandul Viorica Cosmetic oferă o gamă variată de creme cu protecție solară, adaptate diferitelor tipuri de piele și nevoi. Fiecare produs este formulat pentru a asigura protecție eficientă împotriva radiațiilor UVA și UVB, cu factori de protecție diferiți, de la SPF 20 până la SPF 50.

Pentru tenul mixt sau gras, care are tendința de a luci inestetic din cauza excesului de sebum pe parcursul zilei, se recomandă Protecţie Solară Invizibilă pentru faţă SPF 30, Viorica Solar, care oferă protecție ridicată și un aspect vizibil matifiat.

Pentru cei care își doresc un ten mai luminos, cu efect de iluminare și protecție bazată pe filtre minerale, este ideală crema cu SPF 50 din gama Perfect Glow.

Dacă hidratarea este prioritară, indiferent de tipul de ten, Hydrobiotic SPF 50 este o alegere potrivită. Asigură o protecție solară eficientă și un plus de confort prin hidratarea intensă a pielii.

Pentru prevenirea semnelor de îmbătrânire cutanată, în special a petelor pigmentare, am dezvoltat formula Age Prevent SPF 50 din gama Solar, un produs conceput pentru a proteja și menține uniformitatea tenului.

Iar pentru tenul matur, care are nevoie de susținere anti-age, recomand crema 21Collagen SPF 25, o formulă care combină protecția solară cu ingrediente ce sporesc fermitatea și elasticitatea pielii.

Indiferent de alegere, protecția solară trebuie aplicată zilnic și reaplicată regulat, chiar și atunci când soarele nu este puternic.

Cremă de Protecție Solară Age-Prevent SPF 50, Viorica Solar

Crema ideală pentru ten în sezonul cald, dacă vrei protecție solară eficientă și îngrijire anti-îmbătrânire într-un singur pas. Formula combină 5 filtre UV cu acid rosmarinic, oferind o barieră puternică împotriva razelor UVA, UVB și IR.

Datorită complexului din celule stem de merișor, crema ajută la prevenirea îmbătrânirii premature cauzate de soare (fotoîmbătrânirea), în timp ce umectanții naturali oferă hidratare intensă.

Polifenolii din afine contribuie la reducerea riscului de pete pigmentare, lăsând pielea uniformă, catifelată și protejată. Este alegerea perfectă pentru un ten protejat, luminos și vizibil mai tânăr.

Protecţie Solară Invizibilă pentru faţă SPF 30, Viorica Solar

Această cremă pentru ten are o textură ușoară și invizibilă, care se absoarbe rapid, fără să lase urme. Formula combină 5 filtre UV avansate cu acid rosmarinic natural, oferind protecție eficientă împotriva radiațiilor UVA, UVB și infraroșii (IR).

Complexul natural, extras din celulele stem de merișor, ajută la prevenirea fotoîmbătrânirii, iar vitamina E hrănește, catifelează și regenerează pielea în profunzime. Totodată, crema oferă un aspect mat și uniform, transformându-se într-o bază excelentă pentru machiaj.

Cremă hidratantă și iluminantă cu protecție minerală SPF 50, Perfect Glow

Această cremă hidratează intens și protejează pielea împotriva razelor UVA și UVB, oferind un aspect natural și strălucitor, care durează întreaga zi. Ginsengul iluminează tenul și întărește bariera naturală de protecție a pielii, în timp ce cafeina încapsulată revigorează pielea obosită. Uleiul de argan și sucul de aloe vera asigură hidratare profundă și nutriție, iar filtrele minerale garantează o protecție solară sigură și eficientă. 

Pe lângă beneficiile sale de îngrijire și protecție, crema Perfect Glow este ideală ca bază pentru machiaj, facilitând o aplicare uniformă și o fixare ușoară a produselor de make-up.

Cremă de zi Hidroprotectoare SPF 50, HydroBiotic

Această cremă oferă până la 24 de ore de hidratare intensă, protecție eficientă împotriva radiațiilor UVA și UVB și sprijină echilibrul microbiomului pielii. Formula ușoară se absoarbe rapid, fără a lăsa urme sau o peliculă grasă, fiind ideală pentru utilizare zilnică. Poate fi folosită și ca bază pentru machiaj, pentru un ten hidratat și protejat pe tot parcursul zilei.

The Cream SPF 25, 21Collagen

The Cream SPF 25 atrage şi reţine umezeala în straturile profunde ale pielii, oferind hidratare intensă şi de durată. Formula conține 9 tipuri de colagen şi protecţie UVA, care lucrează împreună pentru a menţine pielea moale şi suplă, prevenind uscarea şi deshidratarea. Această formulă stimulează producţia naturală de colagen, pentru un ten mai neted şi cu un aspect mai tânăr.

Bucură-te de soare în siguranță și descoperă aceaste produse în toate magazinele Viorica și online. 

Articol anterior Înapoi la blog