Cosmoprof Worldwide Bologna este una dintre cele mai mari expoziții B2B dedicate industriei frumuseții, în cadrul căreia a avut loc și concursul mondial CosmoTrends. La aceste evenimente, participanții vin să prezinte cele mai recente elaborări și inovații, dar să și cunoască tendințele globale în domeniul frumuseții.

Deja de mai mulți ani noi participăm la expoziția Cosmoprof din Italia cu cele mai reprezentative produse și oferte atractive de colaborare. Iar anul acesta, alături de alte câteva sute de expozanți, am participat la concursul CosmoTrends cu ultimul produs inovativ lansat – Crema contur ochi anti-age din seria VIORICA VIE. Produsul a intrat în finală și a fost prezentat în Raportul concursului, care are o însemnătate incontestabilă pentru industria frumuseții.

Acest produs a cucerit juriul datorită formulei sale eficiente inspirate din natură, formulă elaborată de dermatologi și care a fost dictată de nevoia soluționării a trei mari necesități ce țin de zona ochilor, zonă care prima trădează vârsta, și anume ridurile, cearcănele și edemele.

În premieră, în cadrul acestui concurs a fost prezentat ingredientul inovativ Viephenol™ – un complex antioxidant extras din semințe de struguri și ingredientul cheie care a stat la baza creării seriei Viorica Vie.

Cele trei componente active principale care asigură un efect vizibil și de durată acestei creme miraculoase pentru zona ochilor sunt Viephenol-ul™, cafeina și polizaharidele din tamarind.

  • Complexul antioxidant Viephenol™ stopează procesele legate de vârstă, susține sinteza colagenului și regenerarea celulară, protejează de fotoîmbătrânire. Fiind un antioxidant puternic, acesta face pielea mai suplă și elastică.
  • Cafeina este un ingredient-erou în produsele destinate îngrijirii zonei ochilor, deoarece are efect drenant prin care sunt eliminate pungile și cearcănele de sub ochi. Tehnologia de incapsulare asigură eliberarea cafeinei pe parcursul întregii zile, ceea ce previne apariția semnelor oboselii la nivelul ochilor.
  • Polizaharidele din semințe de tamarind au o structură similară cu cea a acidului hialuronic și la fel hidratează în profunzime și previn pierderea umectanților din piele, emoliază pielea delicată din jurul ochilor, astfel îmbunătățind vizibil elasticitatea și fermitatea, dar și diminuând considerabil ridurile.
  • Ceea ce a propulsat acest produs în finală, pe lângă ingredientele inovatoare și formula eficientă și sigură, au fost desigur testările efectuate sub control dermatologic, care au demonstrat faptic eficiența acestei creme pentru ochi.

În cadrul testărilor instrumentale sub control dermatologic:

• 95% din respondente au confirmat diminuarea ridurilor;
• Pielea a devenit cu 40% mai elastică.

Astfel noi am ajuns alături de alte branduri celebre din zeci de țări în această galerie de produse novatoare cu Crema contur ochi anti-age din seria VIORICA VIE. Expozanții ajunși la finalul acestui concurs și publicați în Raportul final se află într-o vitrină virtuală de promovare a produselor sale către vasta audiență Cosmoprof din întreaga lume.

Acest Raport este un adevărat ghid care stabilește tonul pentru industria frumuseții. Finaliștii acestui Concurs au fost prezentați fizic în cadrul expoziției Cosmoprof.

Crema contur ochi anti-age din seria VIORICA VIE de la Viorica Cosmetic este primul produs din această categorie care a fost nominalizat și a intrat în finala prestigiosului Concurs din cadrul expoziției Cosmoprof. Indiscutabila obiectivitate a juriului, criteriile stricte de selecționare, multitudinea de concurenți notorii au solidificat și subliniat unicitatea și eficacitatea acestui produs de origine autohtonă, dar cu valoare și potențial de talie mondială!

Vă invităm să aflați mai multe despre acest produs anti-age destinat zonei din jurul ochilor fie pe pagina noastră sau să îl testați în oricare din magazinele Viorica Cosmetic (lista aici).