Acneea este o afecțiune foarte comună, cu care aproape oricine se confruntă la un moment dat, de cele mai multe ori pe parcursul adolescenței. Asta nu înseamnă însă că nu poate apărea și mai târziu în viață. Dimpotrivă, acneea la adulți este tot mai des întâlnită, în special la femei – este vorba fie de o acnee persistentă, care nu a dispărut după încheierea adolescenței, fie de o acnee cu debut tardiv.
Indiferent de vârsta la care apare, se caracterizează prin apariția coșurilor, punctelor negre sau albe și a altor leziuni acneice care pot avea un impact semnificativ asupra imaginii de sine a unei persoane. Din fericire, există mai multe posibile soluții pentru a scăpa de coșuri, plecând de la remedii naturiste precum aplicarea de gheață pe aceste leziuni și ajungând până la diverse proceduri dermato-estetice.[1] Nu există însă un tratament anume care va funcționa pentru absolut toată lumea. Tratamentul potrivit poate varia de tipul și severitatea acneei, dar și de vârsta persoanei afectate.
În acest articol, îți vom prezenta câteva dintre posibilele soluții pentru coșuri.
1. O rutină de îngrijire corectă, cu produse special create pentru tenul acneic
O rutină de îngrijire corectă, cu produse special create pentru tenul acneic, este esențială în ameliorarea și prevenirea coșurilor, indiferent de forma de acnee de care suferi și de ce alte tratamente urmezi.
Există 3 pași esențiali peste care nu ai voie să-i omiți niciodată: curățare, tonifiere și hidratare. Curățarea îndepărtează excesul de sebum și impuritățile, tonifierea cu un toner pentru ten acneic ajută la echilibrarea pH-ului pielii, reglarea producției de sebum și diminuarea porilor, iar hidratarea menține pielea hidratată și sănătoasă. Acești pași trebuie urmați zilnic, dimineața și seara.
De asemenea, de 1-2 ori pe săptămână, este indicat ca rutina ta de îngrijire a tenului să mai includă o exfoliere a acestuia. Exfolierea regulată a pielii poate ajuta la îndepărtarea celulelor moarte care pot bloca porii și pot duce la formarea de coșuri. Cu toate acestea, este important să folosești un gomaj delicat și să nu exagerezi – exfolierea excesivă poate irita pielea și poate agrava acneea.
Pentru a scăpa de coșuri, este recomandat să folosești doar produse pentru acnee, care nu blochează porii și care conțin ingrediente active care combat acneea, precum acidul salicilic.[1][2][3]
2. Medicamente cu sau fără prescripție
Pentru formele moderate sau severe de acneea, există opțiunea urmării unui tratament medicamentos, la recomandarea unui medic. Un astfel de tratament poate presupune, de exemplu, administrarea unor medicamente precum antibioticele, retinoizii sau medicamentele pe bază hormoni (ex: contraceptivele orale), care acționează în diferite moduri pentru a trata acneea.
Pentru acneea ușoară sau ca parte a unei rutine de îngrijire a pielii, sunt disponibile și medicamente topice fără prescripție, ce includ, de obicei, o cremă pentru coșuri, geluri sau loțiuni cu acid salicilic, sulf ori alte substanțe ce ajută la exfolierea pielii și la curățarea porilor, prevenind astfel formarea de coșuri. Cu toate acestea, eficacitatea lor poate varia în funcție de severitatea acneei și de tipul pielii. Este important să urmezi instrucțiunile de utilizare și să aplici produsele cu regularitate pentru a obține cele mai bune rezultate.
Înainte de a începe orice tratament pentru acnee, este recomandat să consulți un specialist dermatolog. Un medic dermatolog poate evalua severitatea acneei, poate stabili tratamentul adecvat și poate monitoriza progresul. Este important să respecți indicațiile medicului și să fii conștient de posibilele efecte secundare ale medicamentelor prescrise. În cazul medicamentelor fără prescripție, este recomandat să citești cu atenție prospectul și să urmezi sfaturile producătorului.[2][3]
3. Proceduri dermato-estetice
Când îngrijirea corectă a tenului și tratamentul medicamentos nu sunt suficiente pentru a scăpa de coșuri, se mai poate apela și la o serie proceduri pentru tratarea acneei. Acestea includ:
- microdermabraziunea – este o procedură non-invazivă care implică exfolierea stratului superior al pielii cu ajutorul unor cristale fine sau un instrument abraziv; aceasta poate ajuta la îndepărtarea celulelor moarte și a excesului de sebum, reducând astfel apariția acneei; cu toate acestea, pot fi necesare mai multe ședințe pentru a obține rezultate vizibile;
- terapia cu laser – utilizează razele laser pentru a ameliora acneea prin distrugerea bacteriilor care cauzează inflamația; aceasta poate fi eficientă în reducerea numărului de coșuri și a cicatricilor post-acnee; totuși, poate fi necesară o perioadă de recuperare și pot apărea roșeață sau umflături temporare;
- peelingul chimic – este o procedură ce implică aplicarea unor soluții chimice pe piele pentru a exfolia și a îndepărta celulele moarte; acesta poate ajuta la desfundarea porilor și la reducerea aspectului acneei; cu toate acestea, pot apărea roșeață, descuamare și sensibilitate temporară a pielii;
- terapia cu lumină albastră – după cum indică și denumirea sa, utilizează lumina albastră cu lungimea de undă specifică pentru a distruge bacteriile care cauzează acneea; aceasta poate fi o opțiune eficientă și sigură, fără efecte secundare majore; totuși, pot fi necesare o serie de ședințe pentru a obține rezultate optime.[2][3]
Coșurile sunt o problemă frecvent întâlnită, ce poate apărea la orice vârstă. Există însă multiple soluții pentru a scăpa de ea. O rutină corectă de îngrijire a tenului, cu produsele special formulate pentru acnee, este obligatorie, dar, pe lângă aceasta, mai sunt și anumite medicamente, topice sau orale, precum și diverse proceduri la care se poate apela. Tratamentul potrivit depinde de tipul și severitatea acneei. Pentru a identifica soluția corectă, indicat ar fi să te adresezi unui specialist.
Bibliografie:
- „Acne”, NHS, 2023, www.nhs.uk/conditions/acne/. Accessed 25 Oct. 2023.
- „Acne”, Mayo Clinic, 2022, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/acne/diagnosis-treatment/drc-20368048. Accessed 25 Oct. 2023.
- „Acne Treatments That Work”, WebMD, 30 Jan. 2017, www.webmd.com/skin-problems-and-treatments/acne/acne-treatments-that-work. Accessed 25 Oct. 2023.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.