Din cele mai vechi timpuri, levănțica era considerată un elixir minune cu proprietăți terapeutice uimitoare. A luat naștere pe țărmurile mediteraneene și a devenit în prezent una dintre cele mai puternice plante medicinale din lume. Parfumul de lavandă nu lipsea din ritualul de frumusețe al Cleopatrei, iar regina Elizabeta I a Angliei consuma zilnic ceaiul de lavandă drept un remediu perfect pentru durerile de cap.
Extractul de levănțică are efecte antiinflamatorii, bactericide și antiseptice bine cunoscute. Acesta conține aproximativ 12% de taninuri, până la 5% uleiuri esențiale, acid ursolic, valeriană și capronic.
Ce beneficii are levănțica pentru organismul tău?
- normalizează reacțiile de oxido-reducere;
- activizează procesele metabolice ale celulelor;
- ajută organismul să se adapteze la stres și la dezechilibrele emoționale.
Produsele cu extract de levănțică emoliază, calmează și regenerează chiar și pielea inflamată sau deteriorată. Datorită proprietăților sale recunoscute în industria frumuseții, extractul de levănțică este utilizat pe larg pentru toate tipurile de piele și păr.
Un grup de cercetători a publicat recent un studiu despre uleiul de levănțică în revista Frontiers in Behavioral Neuroscience, care descrie efectul relaxant al aromei de lavandă.
“Aplicarea uleiului de lavandă pe piele transmite mesaje către sistemul nostru limbic, o regiune a creierului responsabilă pentru influențarea sistemului nervos, și ajută la reglarea emoțiilor.”
Se consideră că produsele cosmetice cu extract de levănțică împrospătează și revitalizează pielea obosită. Lavanda ajută la reducerea descuamării, a senzației de mâncărime și a roșeții, fiind potrivită și chiar recomandată pentru tenul sensibil. Totodată, extractul de levănțică este o soluție eficientă pentru pielea predispusă la acnee, ajută la calmarea pielii iritate și susține refacerea ei. Emoliază delicat și reglează nivelul de hidratare a tuturor tipurilor de piele.
Extractul de levănțică mai este cunoscut pentru proprietățile sale antiinflamatorii, bactericide și calmante. Produsele de îngrijire corporală cu extract de levănțică au grijă de piele într-un mod delicat, contribuind la refacerea ei și la calmarea micilor iritații.
În tratamentele naturiste pentru păr, extractul este utilizat ca un ingredient destinat pentru fortificarea foliculilor de păr și pentru îngrijirea scalpului. Șamponurile calmează scalpul iritat, ameliorează pruritul și descuamarea. Balsamurile cu extract de levănțică fac părul moale și mătăsos, adaugându-i o strălucire fascinantă.
Mai mult decât atât, extractul de levănțică împrospătează textura pielii, ameliorează iritația și decojirea acesteia. Reduce vascularizarea vizibilă a pielii.
De asemenea, lavanda este una dintre miresmele cele mai apreciate și iubite de aromaterapeuți.
Despre beneficii putem vorbi la nesfârșit, însă care sunt domeniile de utilizare ale acestei plante minune în viața noastră de zi cu zi?
TOP 5 moduri de a utiliza uleiul de levănțică
- aromaterapie: adaugă 3-6 picături de ulei la cada umplută complet și savurează momentul tău de relaxare.
- tratament pentru petele cauzate de soare: amestecă 1 picătură de ulei esențial de lavandă la 1/2 linguriță de ulei de jojoba sau de semințe de struguri și masează-te ușor cu ele pe zonele afectate seara înainte de culcare.
- îngrijire pentru zonele cu imperfecțiuni: amestecă 1 picătură de ulei de lavandă cu 1 picătură de ulei de argan (un antiinflamator excelent) și aplică direct pe coș.
- masaj: adaugă câteva picături de ulei esenţial de lavandă la 10 ml ulei vegetal și aplică pe corp, după care începe ședința de masaj
- produse cosmetice cu lavandă: aplică ulei de lavandă la cremele tale pentru a îngriji pielea cu imperfecțiuni, iritată sau cu mici crăpături.
Viorica a valorificat proprietățile calmante ale lavandei și le-a transpus în produsele sale proprii. Descoperă sortimentul de produse Viorica ale căror ingredient-cheie este acest veritabil dar al Naturii.