REGULAMENT

SECȚIUNEA 1. ORGANIZATOR

1.1 Organizatorul concursurilor (denumită în continuare „Campania”) este S.A „VIORICA-COSMETIC” (numita în prezentul regulament „Organizatorul”), cu sediul la Chișinău, Republica Moldova, str. Mesager, 1.

1.2 Prin participarea la această campanie, se prezumă cunoașterea Regulamentului și acordul Participantului. Participanții se obligă să respecte și sa se conformeze tuturor termenilor, condițiilor și prevederilor prezentului Regulament.

SECȚIUNEA 2. DREPTUL DE PARTICIPARE

2.1. Are drept de participare orice persoană fizică și/sau juridică, cu domiciliul sau reședința, respectiv sediul în Republica Moldova, care deține un singur cont real pe Instagram sau Facebook și respectă condițiile de participare descrise în continuare în prezentul Regulament. Concursurile sunt organizate cu scopul de a promova produsele Beneficiarului în rândul participanților și al prietenilor acestora.

2.2. Organizatorul își rezervă dreptul, la discreția sa absolută, de a anula participarea oricărei persoane care nu respectă Regulamentul, care este suspectată de fraudă, care acționează într-un mod lipsit de etică sau perturbator sau care se determină că acționează cu intenția de a deranja, abuza, amenința sau hărțui orice persoană, fără a avea obligația de a o demonstra cu probe.


SECȚIUNEA 3. DURATA ȘI ARIA DE DESFĂȘURARE

Concursurile se desfășoară exclusiv pe teritoriul Republicii Moldova, la concurs putând participa orice persoană, care detine doar un singur cont pe o retea de socializare. Acestea se desfășoară pe o perioadă nedeterminată, pe pagina de Instagram https://www.instagram.com/viorica_cosmetic_moldova/ și pagina de Facebook https://www.facebook.com/vioricacosmetic/ .

SECȚIUNEA 4. PREMIILE CONCURSULUI

4.1. În cadrul concursurilor organizate pe paginile de Instagram sau Facebook Viorica_cosmetic_moldova se oferă cadou anumite produse disponibile pe https://viorica.md/ .
Produsele sunt alese în funcție de tematica concursului (Hair Care, Face Hair, Body Care, Parfumuri).

4.2. Concursurile pot avea până la 20 de câștigători, aceștia beneficiind de premiile puse la dispoziție de către Organizator.

4.3. Câștigătorii concursului sunt aleși prin intermediul unor aplicații destinate exclusiv selectării random a participanților ( Lizaonair, You to Gift, random.org etc).

SECȚIUNEA 5. MECANISMUL CONCURSULUI

5.1. Fiecare concurs organizat pe pagina de Instagram și Facebook, durează aproximativ două săptămâni și este distribuit în feed prin intermediul unui reel sau a unei postări statice.

Pentru a participa la concurs, utilizatorii trebuie să îndeplinească următoarele criterii:

  • Să urmărească pagina de Instagram și Facebook viorica_cosmetic_moldova;
  • Să dea tag în comentarii la 3 prietene;
  • Să pună like la ultimele postări din feed;
  • Opțional: Să dea share postării în story;
  • Participanții trebuie să se înscrie folosind un singur cont. În cazul în care un participant utilizează mai multe conturi de socializare, premiul va fi anulat..

 5.2. Pentru ca o înscriere să fie considerată valabilă și înregistrată de către un participant, acesta trebuie să respecte, în mod cumulativ, următoarele condiții:

•     Să nu încalce în niciun fel prezentul Regulament oficial;
•     Participanții trebuie să se înscrie folosind un singur cont. În cazul în care un participant utilizează mai multe conturi de socializare, premiul va fi anulat.

•     Să nu conțină detalii defăimătoare, cuvinte sau simboluri care sunt jignitoare în general sau în mod direct pentru persoane de o anumită rasă, entitate, religie, orientare sexuală sau grup socio-economic sau mesaje ilegale, imorale sau antisociale;

•     Să nu conțină amenințări către orice terță persoană, loc, afacere sau grup, să nu lezeze intimitatea, dreptul la viață privată și/sau alte drepturi ale oricărei terțe persoane, firmă sau entitate și nu trebuie să încalce în niciun alt mod legile și reglementările aplicabile;

•     Să nu conțină referiri sau mesaje cu privire la mărci înregistrate sau neînregistrare;

•     Să nu folosească expresii protejate prin drepturi de autor sau alte drepturi de proprietate intelectuală;

•     Să nu conțină mesaje adresate minorilor și să nu facă referire la minori;

•     Să nu includă date cu caracter personal aparținând lui sau altor persoane.

5.3. Participantul care va posta un comentariu care nu îndeplinește condițiile enumerate mai sus, va fi descalificat și nu va fi luat în considerare în vederea includerii în tragerea la sorți și/sau și a desemnării participanților câștigători.

Organizatorul are dreptul, dar nu și obligația, de a șterge/modifica/altera în orice mod comentariul/comentariile participantului/participanților ce nu îndeplinește/îndeplinesc condițiile enumerate mai sus.

SECȚIUNEA 6. ANUNȚAREA CÂȘTIGĂTORULUI ȘI ACORDAREA PREMIULUI

6.1. Pentru selectarea câștigătorului se vor folosi următoarele platforme ( Lizaonair, You to Gift, random.org și anunțarea se va face în story.

6.2. În cazul în care câștigătorul nu poate fi contactat pentru stabilirea detaliilor de acordare a premiilor sau refuză premiul sau beneficiarul final al premiului nu îndeplinește criteriile menționate la SECȚIUNEA 4, se va proceda la contactarea rezervelor, în ordinea extragerii acestora. 

6.3. Câștigătorul va fi anunțat inițil în story, ulterior se va încerca contactarea acestuia și prin intermediul mesageriei Instagram pentru a spori șansele de răspuns.

6.4. Pentru validarea câștigătorului, acesta va trebui să trimită un mesaj pe Instagram cu datele personale. Informațiile necesare sunt: nume, prenume, număr de telefon, oraș de reședința, în vederea contactării ulterioare de către reprezentanții Organizatorului.

6.5. Câștigătorul are la dispoziție 24 de ore de la dată anunțării să trimită informațiile personale pentru a putea fi validat și pentru a se putea stabili detaliile intrării în posesia premiului. În cazul în care câștigătorul nu poate fi validat în termen de 24 de ore, se va proceda la contactarea rezervelor, în ordinea în care au fost extrase. Acestea au la dispoziție un termen de 24 ore pentru validare prin trimiterea datelor personale necesare.

6.6. În circumstanțe care nu depind de Organizator, acesta nu își asumă responsabilitatea pentru imposibilitatea acordării premiilor.

6.7. După primirea premiului, câstigătorul trebuie sa trimită un mesaj pe Instagram si să confirme.

SECȚIUNEA 7. RESPONSABILITATE

7.1. Organizatorul va acordă premiul în conformitate cu specificațiile acestui Regulament oficial. Orice hotărâre asupra concursului luată de către Organizator este finală și nu se supune nici unui recurs.

7.2. Participantul înțelege și garantează că nu va ține cont de toate cerințele indicate în SECȚIUNEA 4 din prezentul Regulament:

7.3. În cazul în care participanții nu doresc să respecte aceste criterii, aceștia sunt rugați să nu participe la acest concurs.

SECȚIUNEA 8. PROTECȚIA DATELOR PERSONALE             

Prin participarea la concurs, participanții își exprimă acordul pentru prelucrarea datelor lor personale de către Organizator în scopul desfășurării concursului, conform Legii privind protecția datelor cu caracter personal..

Datele cu caracter personal sunt păstrate cât este necesar pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate, cu respectarea procedurilor interne privind retenția datelor, inclusiv a regulilor de arhivare aplicabile.

SECTIUNEA 9. MODIFICAREA REGULAMENTULUI

Viorica   Cosmetic   SRL   isi  rezerva  dreptul  de  a  modifica unilateral prezentul Regulament si de a modifica oricare sau toate  condițiile ce fac parte din obiectul  acestui Regulament, conform dispozițiilor  legale. Nicio modificare nu poate fi retroactiva.

Primește noutăți despre oferte și promoții