Temperaturile scad, iar sezonul rece ne impune propriile sale condiții. Pe măsură ce factorii meteorologici sunt în continuă schimbare, se modifică și cerințele de îngrijire a pielii. Probabil ai observat deja primele semne de alarmă – cu cât mai tare scad temperaturile, cu atât mai instabilă devine starea tenului, care este expus direct factorilor nocivi. În lipsa unei îngrijiri adecvate, această tranziţie determină, de cele mai multe ori, apariţia senzaţiei de piele strânsă, uscăciune, descuamare, mâncărime şi chiar accentuarea unor afecţiuni dermatologice.
Dereglările care apar în sezonul rece la nivel cutanat sunt cauzate de sinteza necorespunzătoare a lipidelor la nivelul pielii, care constituie bariera naturală de protecție a epidermei. Atât frigul de afară, cât și trecerea bruscă la aerul încălzit din interior, nu sunt tocmai tolerate de pielea noastră, care devine aspră și uscată. Dacă nu ți-ai pregătit o cremă protectoare pentru perioada de iarnă, este timpul să o faci!
Ți-a plăcut o cremă protectoare? Citește mai întâi eticheta
Evident, pentru îngrijirea tenului pe timp de iarnă trebuie să alegi cu atenție fiecare produs de îngrijire. Îți recomandăm să eviți substanțele agresive. Optează pentru compuși de origine naturală, precum lecitina vegetală din compoziția cremei de zi din gama Viorica Nordica.
Cu un efect antioxidant puternic, aceasta îmbunătățește esențial aspectul pielii, asigurând o hidratare profundă, dar și o nutriție și emoliere de durată. De ce ar trebui să atragi atenția asupra ingredientelor de origine naturală? Răspunsul este simplu: în această perioadă, pielea sensibilă, predispusă la iritații și descuamare, cu siguranță nu ar accepta elemente inutile și chiar dăunătoare – parfumuri, coloranți și parabeni.
Fiind potrivită pentru uz zilnic, crema protectoare Viorica Nordica este perfectă pentru îngrijirea tenului pe timp de iarnă, deoarece restabilește și protejează filmul lipidic, astfel facilitând regenerarea celulelor și asigurând păstrarea umectanților în tegumente. Cu o textură plăcută și deosebit de fină, crema se absoarbe rapid în piele, iar efectele nu se vor lăsa mult timp așteptate!
Desigur, îi poți completa efectul și cu alte produse din gama Nordica, cum ar fi: masca facială sau crema de noapte reparatoare.
Crema de zi protectoare
- Ulei de cocos, bogat în vitamina Е, contribuie la regenerarea rapidă a celulelor pielii. Previne descuamarea, deshidratarea și roșeața.
- Lecitina vegetală servește drept un scut antioxidant. Îmbunătățește starea generală a pielii.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.