A avea grijă de sănătate înseamnă nu doar a te alimenta corect și a face mișcare, dar și a înțelege că nu tot ceea ce e„creat de om” înseamnă neapărat „benefic pentru el”. Un studiu a demonstrat că doar 12% dintre cumpărători citesc etichetele produselor cosmetice. De ce e important să o facem noi? Află în articolul ce urmează.

Pielea este cel mai mare organ al corpului uman – o „frontieră” între organism și lumea exterioară, dar și un „scut” care ne protejează de influența mediului înconjurător. Mai mult decât atât, acest absorbant natural transportă substanțele de pe suprafața exterioară către straturile interioare, dar și în organismul propriu-zis. Iată de ce tot mai mulți consumatori preferă produsele de îngrijire pe bază de plante, cu un conținut minim de componenți artificiali.

E timpul să cunoști și tu cele 7 argumente-forte, care îți vor răspunde la întrebarea ,,De ce produsele cosmetice naturale nu sunt doar un trend, ci o alegere pe care o merită din plin sănătatea ta?”


Argumentul 1.

Ingredientele vegetale –„înrudite” cu omul

De-a lungul anilor, am evoluat împreună cu lumea plantelor. Am avut o conexiune strânsă cu natura, iar corpul uman a dezvoltat o „compatibilitate” cu substanțele de origine vegetală. Cu alte cuvinte, ingredientele naturale sunt similare celor care se găsesc în mod natural în piele și, prin urmare, sunt mult mai ușor și mai rapid asimilate de organism. Nu putem afirma același lucru despre componenții sintetici, deoarece ei au început să fie utilizați în industria frumuseții relativ recent.


Argumentul 2.

Ingredientele vegetale – direct la țintă, fără obstacole

Știai că eficiența produselor cosmetice depinde de capacitatea lor de a pătrunde adânc în piele?

Cei mai renumiți potențatori de absorbție naturali sunt uleiurile esențiale – extracte prețioase din plante, cu cea mai mare concentrație posibilă de substanțe active. Datorită „pasiunii” lor pentru grăsimi, uleiurile esențiale reușesc să pătrundă adânc în piele și „trag” după ele ingredientele active din compoziția produsului. De asemenea, a fost demonstrat științific că uleiurile esențiale de calitate sunt mai sigure pentru piele decât potențatorii sintetici.


Argumentul 3.

Ingredientele vegetale – 100% inofensive

Cel mai important argument în favoarea ingredientelor pe bază de plante este inofensivitatea lor. Pe parcursul a mii de ani, omul a „testat” proprietățile lor asupra sa, iar astăzi dispune de suficiente cunoștințe pentru a include în compoziția produselor cosmetice doar ingredientele naturale. La polul opus, impactul substanțelor sintetice, în special pe termen lung, nu a fost încă studiat minuțios.

Acestea sunt condițiile care susțin argumentul nostru:

Prima: Plantele folosite ca materie primă trebuie să fie cultivate în condiții ecologice, fără utilizarea pesticidelor și a altor substanțe chimice dăunătoare.

A doua: Deși procesul evoluției a determinat o oarecare „înrudire”a omului cu natura, unele plante pot avea, totuși, efecte secundare: pot provoca alergii sau pot fi pur și simplu nepotrivite pentru uz extern. Cosmetica naturală și trucurile de frumusețe ale bunicii nu trebuie confundate în niciun caz: dezvoltarea produselor de înaltă calitate pentru îngrijirea pielii și a părului este exclusiv misiunea specialiștilor – dermatologilor și cosmetologilor.


Argumentul 4.

Ingredientele vegetale – izvor nesecat de substanțe benefice

De parcă ar fi fost creată de un savant genial, flora de pe Terra uimește prin diversitatea de ingrediente benefice omului. Un singur extract de plantă este sursa mai multor substanțe active: vitamine, antioxidanți, uleiuri esențiale, lipide, proteine și alți compuși biologic activi. Adică un singur ingredient vegetal este capabil să înlocuiască mai multe ingrediente sintetice datorită efectelor sale uimitoare asupra pielii și părului.

Iată de ce produsele cosmetice pe bază de plante au o compoziție destul de „modestă”, spre deosebire de formulele aglomerate ale produselor de îngrijire sintetice. Este exact cazul în care principiul „less is more” este perfect aplicabil.


Argumentul 5.

Ingredientele vegetale – elixirul tinereții tale

Lumea plantelor este principala sursă de antioxidanți – luptători bine cunoscuți împotriva semnelor de îmbătrânire. Odată cu înaintarea în vârstă, organismul își pierde capacitatea de a suplini rezerva propriilor antioxidanți. E curios faptul că până acum, oamenii de știință nu au reușit să creeze în laborator antioxidanți artificiali, a căror eficacitate în lupta contra îmbătrânirii ar fi comparabilă cu cea a omologilor naturali.

Experții în sănătate și nutriție recomandă consumul unor cantități mari de antioxidanți din fructe și legume, iar experții în domeniul frumuseții recunosc beneficiile anti-îmbătrânire ale antioxidanților din produsele naturale de îngrijire.

Mai exact, a fost demonstrat științific că produsele cosmetice îmbogățite cu antioxidanți vegetali protejează celulele de stresul oxidativ, prevenind îmbătrânirea pielii.


Argumentul 6.

Ingredientele vegetale – antibioticele naturii

Încă din cele mai vechi timpuri, plantele au dezvoltat un sistem de autoapărare eficient împotriva dăunătorilor și a bolilor. Absolut toate plantele au propria lor imunitate, care este asigurată prin diverse mecanisme.

Acesta este motivul pentru care industria cosmetică și farmaceutică manifestă un interes din ce în ce mai mare față de înlocuirea antibioticelor sintetice cu cele de origine vegetală. Dincolo de misiunea lor principală, ingredientele antimicrobiene naturale pot prelungi termenul de valabilitate a produselor pe care le conțin. Iată de ce ele reprezintă o alternativă sănătoasă conservanților artificiali.


Argumentul 7.

Ingredientele vegetale – ecologice din toate punctele de vedere 

Tot mai mulți oameni conștientizează pericolul pe care îl prezintă substanțele chimice pentru mediu. Și nu este vorba doar de plastic sau gaze de eșapament. Componenții sintetici care intră în compoziția produselor cosmetice, de asemenea, provoacă daune ireparabile naturii. Spre deosebire de substanțele sintetice, ingredientele vegetale se descompun în mod natural, fără a afecta mediul. Trendul „eco-friendly” capătă tot mai mult teren în industria frumuseții, iar această tendință ne sugerează că viitorul industriei cosmetice le revine ingredientelor naturale pe bază de plante.

Produsele cosmetice pe bază de plante sunt tot mai populare la ora actuală. Crearea produselor cosmetice naturale nu este o misiune deloc ușoară. Aici sunt necesare cunoștințe aprofundate în domeniul dermatologiei, biologiei, chimiei etc. Tocmai de aceea, în dorința de a menține sănătatea și frumusețea pielii și a părului, este important să optăm pentru un brand competent, care pune sănătatea oamenilor pe prim plan.


Concluzii

Misiunea brandului Viorica este de a demonstra că un produs de îngrijire a pielii este nu doar natural, dar și unul de o eficiență maximă, absolut practic și accesibil. Promovăm legătura noastră cu Natura și ținem enorm la ea. Iată motivul pentru care utilizăm doar cea mai pură materie primă de origine vegetală și doar acele ingrediente sintetice care sunt 100% sigure și inofensive.

Care sunt cele mai periculoase ingrediente sintetice și cum le evităm?

  • Coloranți sintetici: Dacă ați depistat prezența unor coloranți sintetici pe eticheta unui produs cosmetic, să știți că ei sunt nu doar cancerigeni, ci și deosebit de iritanți pentru piele. 
  • Parabeni: Ingrediente sintetice periculoase sunt inclusiv parabenii, încă prezenți în multe produse cosmetice, de la cele low cost la cele profesionale. 
  • Triclosan și Triclocarban sunt agenți antimicrobieni folosiți în numeroase săpunuri și detergenți, care au un impact negativ îndeosebi asupra funcției tiroidiene. Conform unui raport realizat de Comisia Europeană în 2010, folosirea triclosanului oferă mediul propice pentru dezvoltarea bacteriilor rezistente la antibiotice, chiar și la concentrațiile reduse găsite în cosmetice și alte produse. 

Renunță la aceste riscuri și alege doar produse create din ingrediente naturale active! Le regăsești în gama Viorica Vie – un sistem antioxidant unic bazat pe complexul ViephenolTM.

Vezi aici ce produs ți se potrivește!